Home»Noutăți»Proiectul Clujul cu flori s-a încheiat oficial

Proiectul Clujul cu flori s-a încheiat oficial

Mişcarea Clujul cu Flori iniţiată şi derulată de Asociaţia pentru Înfrumuseţarea Clujului s-a încheiat în mod oficial în urma înmânării premiilor. În cadrul evenimentului au fost premiaţi atât câştigătorii categoriilor „Cel mai frumos balcon”, „Cea mai frumoasă faţadă” şi „Cea mai frumoasă fereastră”, cât şi cei care au obţinut premii speciale.

 Proiectul Clujul cu flori s-a încheiat oficial

Asociaţia pentru Înfrumuseţarea Clujului a anunţat acţiunea sa inovatoare, Mişcarea Clujul cu Flori, care a avut ca scop împodobirea cu flori a oraşului, în data de 3 iulie a.c. Având în vedere că străzile oraşului devin de ce în ce mai sumbre datorită dominaţiei clădirilor din beton şi dispariţiei caselor cu grădini, mişcarea s-a dorit a fi un imbold pentru cetăţenii urbei, să-şi decoreze căminele sau chiar locurile de muncă cu flori – transformând astfel Clujul, prin aportul cetăţeanului, într-un mediu mai verde. Cei care au manifestat interes faţă de proiect au avut posibilitatea de a încărca fotografiile, care atestau acţiunile lor, pe un site creat de asociaţie şi dedicat mişcării. Astfel, ei au devenit nu numai participanţi ai mişcării, ci şi ai concursului iniţiat. Fotografiile au putut fi încărcate până la finele lunii august, iar jurizarea a avut loc în data de 20 septembrie.

Proiectul Clujul cu flori s-a încheiat oficial

Proiectul a durat aproape trei luni în decursul cărora au fost încărcate pe site 33 de lucrări, adică serii de fotografii. În fiecare categorie s-au înscris un număr suficient de participanţi. Cu ocazia jurizării, care a avut loc în data de 20 septembrie, câştigătorii au fost desemnaţi de către un juriu format din istoricul Florin Moroşanu, directorul Casei Municipale de Cultură, artistul fotograf Kalló Angéla, cadru didactic la Universitatea de Artă şi Design din Cluj-Napoca, arhitectul Macalik Arnold, Szabó Lilla director de programe al Zilelor Culturale Maghiare din Cluj; şi Andi Daiszler, managerul de marketing al Centrului Cultural Clujean. Membrii juriului au luat în considerare mai multe criterii. În primul rând a contat potrivirea lucrărilor cu descrierea concursului, dar au fost evaluate şi amplasarea, cromatica şi formele în care au fost aranjate florile, maniera în care acestea armonizau cu mediul în care au fost amplasate. În urma deciziilor luate de juriu premiul pentru cea mai frumoasp fereastră a fost câştigat de Lupan Cristina, Lokodi Noémi a primit premiul pentru cel mai frumos balcon, iar Székely István a fot premiat pentru cea mai frumoasă faţadă. Premiul special al juriului a fost obţinut de Zolcsák Péter cu proiectul întitulat ”Balcon în Gheorgheni”. Cele două premii speciale oferite de către Asociaţia pentru Înfrumuseţarea Clujului au fost câştigate de Nădăşan Mirela şi Láng Éva. Toţi premianţii au primit câte o diplomă şi un ghiveci de flori artizanal creat special pentru această ocazie de ceramista Könczey Emőke.

Proiectul Clujul cu flori s-a încheiat oficial

La eveniment a partcipiat şi doamna Oláh Emese, viceprimarul municipiului Cluj-Napoca, instituţie finanţatoare a proiectului. Ea a ţinut să sublinieze importanţa proiectelor de acest gen din punctul de vedere al imaginii Clujului şi a promis că asemenea proiecte vor beneficia din partea ei de o susţinere şi pe viitor. Preşedintele asociaţiei, Szenkovics Dezső a mulţumit Primăriei Cluj-Napoca şi Fondului Bethlen Gábor, finanţatorii proiectului, pentru sprijinul acordat, i-a felicitat pe toţi cei care au răspuns pozitiv la proiectul Clujul cu Flori şi a anunţat public, că sub egida motoului „Acţionează! Creeză! Înfrumuseţează!” proiectul va continua şi anul viitor.