Home»Proiecte»Clujul cu flori»Descrierea proiectului

Descrierea proiectului

Un oraş este şi un peisaj care, în zilele noastre, se caracterizează prin alb, roşu şi gri, adică prin piatră, cărămidă şi beton şi mai puţin prin verde. În ciuda tuturor strategiilor, spaţiile verzi, copacii şi parcurile din Cluj parcă rămân proporţional în urmă în toată această dezvoltare în plină vervă, în timp ce ar fi mai degrabă necesar să acordăm mai multă atenţie acestei armonii, acestui peisaj sănătos, estetic şi plăcut ochiului din oraşele civilizate, sofisticate şi locuibile.  

De anul acesta, contăm şi pe Dumneavoastră, cetăţeni ai Clujului, pentru amenajarea acestui peisaj. Un ghiveci cu flori pe pervaz sau pe balcon schimbă imediat caracterul şi aspectul clădirii. Imaginea unei străzi devine mai agreabilă printr-un trotuar curat şi câţiva trandafiri plantaţi în faţa casei, aceasta devenind astfel parte a peisajului urban! Din această vară să acordăm mai multă atenţie mediului înconjurător! Acesta este obiectivul pe care şi l-a stabilit Iniţiativa Clujul cu flori. Scopul nostru este să îi convingem pe cetăţenii Oraşului Comoară să creeze un peisaj urban mai plăcut ochiului; în zona centrală, să îşi înfrumuseţeze ferestrele şi balcoanele cu flori şi plante, iar la periferii, să îi bucure pe trecători cu spaţiile verzi frumos îngrijite din faţa caselor şi a blocurilor! Fiecare cetăţean să devină peisagist, cu o investiţie minimă, cu puţină atenţie şi grijă, contribuind astfel la dezvoltarea şi la coeziunea comunităţii. Să devenim cu toţii cetăţeni demni ai Oraşului Comoară!

În diferitele localităţi din Uniunea Europeană există de decenii câte o strategie bine definită, vizând înfrumuseţarea imaginii localităţii. Asociaţia European Association for Flowers and Landscape organizează inclusiv un concurs la nivel european (Entente Florale Europe), care premiază anual cele mai frumoase localităţi.

Scopul Asociaţiei pentru Înfrumuseţarea Clujului - Kolozsvári Városszépítő Egylet este, ca prin intermediul Iniţiativei Clujul cu flori şi cu participarea cetăţenilor, să creeze o imagine urbană frumoasă şi curată, demnă de un oraş european. Suntem convinşi că împreună vom putea face, din nou, din Cluj un exemplu de urmat şi pentru alte localităţi din Transilvania şi din România, iar în câţiva ani, să câştigăm unul dintre premiile concursului  Entente Florale Europe.

Dacă am reuşit să vă captăm atenţia şi doriţi să participaţi la această iniţiativă, va trebui să urmaţi paşii următori:

1. Fotografiaţi-vă fereastra, balconul sau faţada cu flori a casei Dumneavoastră, apoi încărcaţi pozele (max. 5 fotografii) pe site-ul www.orasulfrumos.ro (Proiecte / Clujul cu flori / Formular de înregistrare).

2. După încărcarea pozelor, introduceţi-vă adresa, numărul de telefon şi adresa de e-mail ca să vă putem informa la timp despre rezultatele iniţiativei şi noile proiecte ale asociaţiei.

3. Vă puteţi înscrie în concurs (încărca fotografii) până în data de 20 august 2017.

4. Rezultatele vor fi anunţate în jurul datei de 10 septembrie 2017.

5. Găsiţi mai multe detalii despre proiect şi asociaţie pe site-ul  www.orasulfrumos.ro.

6. Dacă aveţi întrebări, vă rugăm să ne contactaţi la adresa de e-mail office@orasulfrumos.ro.