Home»Despre noi»Cine suntem?

Cine suntem?

Cine suntem?

Ideea reînnoirii Asociaţiei pentru Înfrumuseţarea Clujului - Kolozsvári Városszépítő Egylet se leagă de numele lui Gergely Balázs. Totul a început cândva în anul 2016, când, la iniţiativa sa, s-au întrunit câţiva tineri maghiari clujeni şi au adus în discuţie ideea că în ciuda dezvoltării economice şi a infrastructurii spectaculoase a oraşului sau poate chiar graţie acestei dezvoltări, Clujul a început să îşi piardă acea caracteristică plăcută şi estetică de locuibilitate, de atractivitate. Această idee iniţială a dus la lărgirea treptată a grupului de iniţiativă şi tot mai mulţi oameni au început să accepte şi să împărtăşească ideea că, pentru ca oraşul Cluj să fie demn de titlul de Oraş Comoară, ar fi nevoie de proiecte care să aducă ceva nou pentru înfrumuseţarea oraşului, pentru un mediu mai viabil şi pentru o imagine urbană mai estetică. A trecut aproximativ un an şi jumătate de la ideea iniţială şi până la înregistrarea asociaţiei, închegându-se în acest răstimp şi cercul membrilor fondatori, apărând primele idei de proiecte şi înregistrându-se, în final, şi asociaţia.

Pe bună dreptate se pune întrebarea de ce a fost aleasă denumirea de Asociaţia pentru Înfrumuseţarea Clujului - Kolozsvári Városszépítő Egylet. Răspunsul este simplu: această denumire a avut un rol şi un loc important în istoria Clujului la sfârşitul anilor 1800 şi la începutul anilor 1900. Prin alegerea acestei denumiri, nu ne-am angajat doar  să continuăm activitatea pe care au început-o predecesorii noştri, ci dorim să o dedicăm memoriei şi realizărilor lor de excepţie.

Un articol scurt despre iniţiativele civile ale Clujului din secolul al XIX-lea, apărut în ziarul Szabadság începe cu următoarele propoziţii:

„Asociaţiile reprezintă una dintre formele specifice de organizare ale societăţii civile. Asociaţiile pot fi o simplă formă de distracţie, înfiinţându-se însă pentru realizarea unui obiectiv comun. De regulă, se angrenează în realizarea unor acţiuni pe care statul sau autorităţile nu vor sau nu pot să le ducă la bun sfârşit.” (Szabadság, nr. din 15 decembrie 2015)

Cine suntem

 Recunoscând această necesitate, dr. Haller Károly (1836, Sibiu – 1911, Budapesta), avocat, profesor universitar, fost primar între anii 1884-1886, ulterior cetăţean de onoare al oraşului, a lansat o acţiune intensă de organizare şi modernizare, care a conturat în mod semnificativ imaginea de viitor a oraşului, lăsându-i, pe de altă parte, amprenta de neşters în istoria urbei. Pe lângă faptul că acesta a fost unul dintre primarii de succes, fiind apreciat inclusiv de opoziţia vremii,  a fost şi un membru de vază al vieţii sociale, culturale şi sportive din oraş. De numele lui se leagă înfiinţarea numeroaselor organizaţii civile,  asociaţii care au devenit organizaţiile marcante ale Clujului vremii, contribuind în mod semnificativ la dezvoltarea vieţii sociale, economice, culturale şi sportive. De numele lui se leagă înfiinţarea Asociaţiei Sportive - Tornászegylet, Asociaţiei Parcului - Sétatér Egylet, Asociaţiei de tir - Lövészegylet, Asociaţiei de Ciclism - Kerékpáros Egylet, Serviciului Voluntar de Ambulanţă  -Önkéntes Mentőszolgálat sau a Societăţii Maghiare de Cultură din Transilvania - Erdélyi Magyar Közművelődési Egyesület. Spiritul Clujului de la începutul anilor 1900 era conturat, pe lângă numeroasele instituţii de învăţământ ( 52 de instituţii de învăţământ, câteva mii de elevi), în mare măsură şi de asocierile civile, în termeni actuali, de organizaţiile civile. La cumpăna dintre secole, numărul acestora a ajuns la 25 de organizaţii, dintre care opt activau în domeniul comercial, şapte erau de întrajutorare, cinci culturale, trei de tineret şi sport şi câte una activa în domeniul agriculturii şi al ştiinţei. 

Printre aceste asociaţii s-a numărat şi Asociaţia pentru Înfrumuseţarea Clujului  - Kolozsvári Városszépítő Egylet, având ca principal obiectiv înfrumuseţarea spaţiilor publice şi a străzilor urbei. Iniţiativa înfiinţării acestei asociaţii i-a aparţinut lui Haller Károly, care i-a invitat în sala de consiliu a oraşului pe toţi cetăţenii pentru care era important viitorul oraşului şi care erau dispuşi să facă ceva astfel încât Clujul să devină un oraş mai frumos, mai locuibil şi mai estetic. În cadrul discursului susţinut în data de 17 iunie  1883, Haller Károly a afirmat că, urmând exemplul altor mari oraşe europene, şi străzile, pieţele şi imobilele din Cluj trebuie să îndeplinească standardele de sănătate publică, respectiv să se ridice la standardele de eleganţă şi la aşteptările moderne.  Acest apel poate fi considerat o nouă poveste de succes, întrucât o mare parte din cetăţenii de seamă ai oraşului au fost prezenţi în sala de consiliu, iar asociaţia înfiinţată la momentul respectiv şi-a formulat numeroase obiective care conturează până astăzi imaginea Clujului.

Ca să enumerăm doar câteva din cele mai importante obiective: amenajarea pieţei centrale (demolarea vechilor magazine şi bodegi din jurul bisericii şi transformarea centrului), construirea podului Elisabeta (podul de fier, pietonal, de peste Someş, care există şi azi) şi Promenada Elisabeta (din Parcul central până la Belvedere), realizarea statuii Reginei Elisabeta, respectiv colectarea de fonduri pentru acoperirea costurilor grupului statuar Matei Corvin. A avut un rol important şi în contextul preluării statuii Sfântului Gheorghe, deţinând preşedinţia comisiei însărcinate cu această acţiune.

 

Cine suntem?Din cauza problemelor de sănătate, Haller Károly s-a retras din viaţa publică în anul 1909, mutându-se la fiul său la Budapesta. În semn de recunoştinţă pentru activitatea depusă în folosul oraşului timp de 45 de ani, acesta a primit distincţia de cetăţean de onoare a oraşului regal liber Cluj.  A decedat în data de 7 februarie 1911 la Budapesta, iar rămăşiţele sale pământeşti au fost înhumate în Cimitirul Central din Cluj în data de 10 februarie.

Tinerii maghiari clujeni care au reînfiinţat asociaţia doresc să ducă mai departe spiritul lui Haller şi să continue activităţile de înfrumuseţare urbană în aşa fel încât Oraşul Comoară să devină un oraş modern şi locuibil pentru toţi cetăţenii săi şi să fie, de asemenea, o amintire şi o experienţă plăcută pentru toţi oaspeţii şi turiştii care îl vizitează.

Dorim să ducem mai departe, să însufleţim şi să le predăm generaţiilor viitoare motorul asociaţiei de înfrumuseţare a urbei: Acţionează, creează, înfrumuseţează!